Cum pot companiile să contribuie la un mediu înconjurător mai sănătos?

Distribuie

Când îți dorești să reduci cantitatea de deșeuri, te gândești că primii pași ar consta în reutilizarea sticlelor, refolosirea pungilor de cumpărături, colectarea selectivă și separarea corectă a deșeurilor. Chiar dacă reprezintă pași mici, cu timpul vor deveni factori decisivi în conturarea unui comportament responsabil, dar și bucuria că te implici în protejarea mediului înconjurător.

În aceeași manieră ar trebui să se gândească și companiile la cum pot reduce cantitatea de deșeuri în activitatea zilnică, oferindu-le, astfel, angajaților un model de urmat. Iar în ultimii ani, angajații au început să fie mult mai atenți la modul în care companiile adoptă o poziție sustenabilă și responsabilă față de mediu. 

Compania poate acționa responsabil față de mediu prin:

Reciclează electronicele vechi din companie

Conform companiei Evergreen IT Solutions, 34% din deșeurile electronice provin din surse IT, astfel încât este important ca fiecare companie să fie responsabilă de casarea electronicelor vechi uitate în sediile firmei. Iar pentru a fi sigur că reciclarea acestor produse este realizată corespunzător, apelează la un reciclator licențiat care cunoaște procedura de eliminare a acestor produse, prevenind eliminarea de elemente toxice în mediul înconjurător. De asemenea, pentru că trăim în era tehnologiei și există electronice mai green tech, ai putea alege mai degrabă laptopurile pentru activitatea angajaților, în favoarea desktopului și a unităților de computer.

Călătoriile de afaceri – cum pot fi eficientizate și cum pot impacta pozitiv sustenabilitatea companiei

De asemenea, încurajează-ți angajații să utilizeze mai puțin mașinile personale și să găsească o alternativă verde în alte mijloace de transport: transportul în comun, bicicleta, trotinetele, sau chiar mersul pe jos, în condiții de vreme prietenoase.

În ceea ce privește călătoriile de afaceri, deși avionul reprezintă cea mai eficientă soluție de a călători rapid și comod, trebuie să știi că traficul aerian reprezintă 10 până la 24% din amprenta de carbon a companiilor internaționale. O alternativă mai green la astfel de deplasări în interes de serviciu ar putea-o reprezenta călătoria cu trenul, care deși are dezavantajul duratei, poate compensa prin peisajele pitorești.

O altă soluție pentru companiile cu flux ridicat de deplasări și întâlniri o reprezintă video conferințele, care eficientizează timpul angajaților, nu generează o cantitate semnificativă emisii de carbon și ajută compania în eficientizarea costurilor cu deplasarea.

Lucrul remote – o soluție pentru un mediu mai sănătos

Cum din ce în ce mai multe profesii au făcut conversia către activitatea zilnică digitală, iar meetingurile și team buildingurile iată că pot fi ținute și digital, a scăzut traficul zilnic către punctul fizic de lucru al companiei. Sigur, nu toate industriile sau toate profesiile pot fi realizate remote, însă flexibilizarea și un program de lucru hibrid (de acasă + de la birou) în decursul unei săptămâni poate contribui la un mediu sănătos și la angajați care își folosesc mai eficient timpul în decursul unei zile. În plus, mai puține deplasări, mai puțină poluare în atmosferă.

Cum poate ajuta EcoTree companiile să recicleze rapid, sigur și digitalizat?

Dacă deții o companie și generezi cantități semnificative de deșeuri, reciclarea lor ar trebui să fie principala prioritate, pe lângă celelalte obiectivele de business setate. Pentru a recicla rapid și sigur, eliminând birocrația și, totodată, digitalizând procesul de reciclare, EcoTree poate fi soluția optimă pentru nevoile tale.

Distribuie

Alte articole recomandate

Despre Cookies

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site-ul EcoTrre. Prin continuarea navigării ești de acord cu utilizarea lor.