Reciclarea cauciucurilor. Cum se recicleaza anvelopele uzate

Distribuie

Peste un miliard de anvelope ajung uzate în fiecare an; ca o incursiune în istorie, reciclarea anvelopelor a fost dintotdeauna un proces important, o prioritate pentru bunăstarea omenirii, dar și pentru menținerea economiei: jumătate de kilogram de cauciuc egala valoarea unei jumătăți de kilogram de argint. Anvelopele reprezintă o categorie de deșeuri pe care o întâlnim peste tot în mediul înconjurător, fiind totodată și unele dintre cele mai reutilizabile deșeuri, fiind confecționate dintr-un cauciuc rezistent și durabil în timp.

De ce se recicleaza cauciucurile uzate? Avantaje

România se află încă în stare incipientă când vine vorba de reciclare anvelope, pentru că procedurile noastre nu sunt încă foarte clar determinate. Iată motivele pentru care să reciclezi anvelopele uzate și care sunt avantajele acestui proces: 

  • contribui la diminuarea deșeurilor; 
  • contribui la obținerea unor substanțe chimice, cu potențial energetic, pe care le regăsim în anvelopele uzate;
  • prelucrarea cauciucurilor uzate contribuie la apariția unor produse noi și necesare – gazon artificial;
  • prin reciclarea deșeurilor sunt generate noi locuri de muncă, fiind astfel dezvoltată economia sănătoasă;
  • reciclarea anvelopelor uzate previne poluarea aerului – carbonul este una dintre componentele cauciucului, iar prin ardere (cum se practică adesea cu anvelopele uzate), contribuie la poluarea accentuată a spațiului; 
  • corelat cu emisiile de carbon, anvelopele uzate pot produce incendii greu de controlat; 
  • cauciucurile uzate ocupă mult spațiu atunci când alegem să le păstrăm; 
  • anvelopele nu sunt biodegradabile, deci nu vor dispărea ușor de pe Glob, contribuind la deșeurile din locuri neautorizate, din păduri și oceane. 

Cum se recicleaza anvelopele auto

Pentru reciclare cauciucuri uzate, e important de știut că acestea nu sunt supuse fazei de colectare a deșeurilor, fiind mult prea voluminoase. Cu toate acestea, unitățile care comercializează anvelope sunt obligate prin lege să accepte cauciucurile uzate: producătorul, service-urile auto și vulcanizările. Putem vorbi despre două categorii mari de reciclare cauciucuri:

  • material – când faza de granulare se oprește la dimensiuni mai mari, astfel încât produsul rezultat poate fi folosit pentru gazoane, în construcții sau pentru drumuri;
  • termic – atunci când produsul devine pudră și are alte utilizări, recuperându-se și conținutul său de energie.

In ce consta procesul de reciclare a cauciucurilor

Legislația interzice aruncarea anvelopelor la groapa de gunoi, iar operatorii economici încearcă să le recicleze printr-un proces aparent complicat, dar cu beneficii multiple asupra mediului și aerului pe care îl respirăm. Iată care este procesul de reciclare anvelope auto:

  • redimensionare;
  • separare prin presiunea aerului
  • compactare
  • scanare
  • ambalare

Ulterior, are loc o procedură mecanică prin care sunt separate componentele cu un grad de puritate crescut, iar această procedură este, la rândul ei, împărțită în mai multe faze: 

  1. decuparea taloanelor – în această etapă de reciclare anvelope este scos inelul metalic din talon;
  2. fărâmițarea – cauciucurile uzate sunt tăiate mărunt, fărâmițate, până se obțin bucăți mici de material;
  3. granularea – etapa principală, prin care granulele fine obținute sunt folosite la producerea de covoare de cauciuc, pavele, dale, mobilier stradal, gazon sintetic; 
  4. măcinarea cu lame – faza finală în care cauciucul este transformat în praf de cauciuc. 

Care sunt sistemele si standardele de reciclare a anvelopelor in UE

Deși România încă se află la început în ce privește reciclarea anvelopelor uzate, la nivel european legislația și pașii pentru eliminarea acestui deșeu sunt bine delimitați; la nivelul Uniunii Europene avem de-a face cu trei tipuri de sisteme care gestionează fluxul anvelopelor uzate: 

  • sistemul responsabilității extinse a producătorului – producătorii sunt obligați să gestioneze anvelopele scoase din uz, această variantă aplicându-se, în stadiu incipient, și în România;
  • sistemul de taxe – statul se ocupă de anvelopele scoase din uz, acțiunea fiind finanțată prin intermediul unei taxe pe care clientul o achită ca parte din prețul anvelopei;
  • sistemul pieței libere – se bazează pe cooperarea voluntară dintre companii.

Colectarea anvelopelor pentru reciclare

Anvelopele nu sunt colectate în centrele de colectare de deșeuri pentru că sunt voluminoasă și ocupă un spațiu mult prea mare. De asemenea, aruncarea lor la groapa de gunoi sau în locurile de colectare gunoi este interzisă prin legislație, așa că operatorii economici încearcă să le reutilizeze sau să le recicleze. 

Vulcanizările, service-urile auto și toate companiile abilitate să comercializeze cauciucuri au obligația de a le primi înapoi pe cele uzate; e important să nu ardem cauciucurile (putem provoca incendii imposibil de stins), dar nici să nu le aruncăm în păduri sau lacuri, pentru a nu contribui la depunerea generală a masei de deșeuri din natură.

Ce trebuie sa faci inainte de colectarea cauciucurilor uzate

Anvelopele utilizate pot fi reciclate în întregime, iar colectarea lor nu depinde de niciun factor extern; operatorii comerciali de pe piața anvelopelor vor primi orice fel de cauciucuri uzate, indiferent dacă au fost cumpărate de la ei sau nu. Conform legislației din 2004, odată devenită deșeu, anvelopa nu mai depinde de brand, ci de cantitatea sa. Primul pas pentru un mediu și o economie sănătoasă este prelungirea duratei de viață a cauciucurilor, prin îngrijirea lor corespunzătoare și respectarea normelor impuse. 

Cum se foloseste cauciucul reciclat

Un material nobil și căutat, cauciucul capătă o serie de utilizări finale valoroase odată re-procesat, printre care se numără și: 

  • industria construcțiilor – țiglă, bariere acustice, membrane impermeabile;
  • peisagistică – pasarele, conducte poroase;
  • etanșări și umpluturi industriale;
  • construcții civile;
  • terenuri de joacă;
  • construcții sportive – piste de atletism,  terenuri de tenis;
  • bază pentru covoare;
  • depozitarea deșeurilor;
  • combustibil în cuptoare de ciment;
  • încălțiminte;
  • transport – piese pentru vehicule, asfalt cauciucat.

De ce sa alegi EcoTree pentru reciclarea cauciucurilor vechi?

Ecotree vine ca o soluție inovativă ancorată în simplitate și claritate – ne dorim un proces de reciclare simplu, în speranța că asta va motiva cât mai mulți oameni să o facă. Suntem o platformă care aduce împreună salubriști, agenți economici, reciclatori și centre de colectare, pentru a facilita interacțiunea între instituții; credem în sporirea vitezei de reciclare și într-un proces linear, simplu, digitalizat. Iată câteva dintre motivele pentru care ar trebui să alegi EcoTree pentru reciclarea cauciucurilor vechi: 

  • infrastructura digitală, care accelerează și simplifică reciclarea;
  • suntem un agent al economiei circulare, sănătoase, focalizate pe reciclare facilă;
  • costuri mici, calitate ridicată;
  • transparență și viziune: ne dorim protejarea mediului printr-o dezvoltare sănătoasă și durabilă.
Distribuie

Alte articole recomandate

Despre Cookies

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site-ul EcoTrre. Prin continuarea navigării ești de acord cu utilizarea lor.