Industria de retail și managementul deșeurilor

Distribuie

Consumatorii au devenit din ce în ce mai conștienți de protejarea mediului înconjurător, care implică dezvoltarea unei economii bazată pe un circuit format din trei elemente: oameni, planetă și profit. Iar companiile de retail din întreaga lume au parte, în ultimii ani, de schimbări majore în ceea ce privește legislația și obiectivele de sustenabilitate. 

Industria de retail caută, astăzi, modalități de a-și îmbunătăți politicile de mediu și de a veni cu un răspuns la nevoile și grijile consumatorilor, dar și în ceea ce privește sustenabilitatea companiei. Retailul trece printr-o perioadă de tranziție fără precedent. Dezvoltarea tehnologiilor a condus către noi canale de vânzare și oportunități de a capta viitori clienți, iar globalizarea a deschis piețe noi, implicit și noi concurenți. 

Iar, în condițiile în care tehnologia a adus noi linii de business prin care pot fi tranzacționate milioane de produse zilnic, retailerii au fost nevoiți să găsească rapid soluții inovatoare de a-și menține costurile scăzute, inclusiv în ceea ce privește îmbunătățirea procesului de management al deșeurilor.

Industria de retail încă se confruntă cu dificultăți în gestionarea zilnică a deșeurilor, mai ales că ambalarea produselor este inevitabilă, fie că se trimit / se oferă produsele clienților, fie că ele sunt primite de la depozite. Cu toate acestea, este un demers vital ca operatorii comerciali să se ocupe de colectarea și reciclarea acestor deșeuri, menținând astfel siguranța angajaților și îndeplinindu-și obligațiile legale de mediu, devenind astfel companii sustenabile și mai aproape de obiectivul de zero waste. 

Impactul produselor asupra mediului

Există un impact asupra mediului pe toată durata de viață a produsului – apa și energia folosite în producție, transportul, poluarea, utilizarea produsului și, la final, eliminarea. Unele pot fi neașteptate, dar altele pot fi controlate sau eliminate. Spre exemplu, înlocuirea plasticului pentru ambalarea produselor cu ambalaje biodegradabile. Există, de asemenea, cerințe de reglementare menite să reducă impactul negativ al utilizării produselor, cum ar fi criteriile de emisie pentru motoare, sau restricțiile de vânzare asupra nivelului de COV (compuși organici volatili) din produse. Evaluarea ciclului de viață al unui produse este foarte importantă, fiind și o analiză care surprinde amprenta de carbon pentru mediu. 

Ce tipuri de deșeuri reciclabile sunt produse în industria de retail?

Operatorii comerciali manipulează diverse produse, dintre care majoritatea au ambalaje și, sau sunt ambalate suplimentar. Există magazine specializate în comercializarea anumitor categorii de produse (alimentare, îmbrăcăminte, băuturi), iar alte afaceri din retail se pot ocupa cu vânzarea, producția și distribuția de mai multe categorii de produse. Astfel că, principalele tipuri de deșeuri rezultate ca urmare a activității actanților din retail sunt, dar nu se limitează la:

• Deșeuri de ambalaje

 • Mancare stricată / nevalorificată

 • Deșeuri de plastic

 • Fructe deteriorate

 • Deșeuri organice

 • Deșeuri de carton

 • Sticlă

 • Deșeuri metalice asortate

 • Haine și alte deșeuri textile

 • Deșeuri electronice

Ce soluții pot lua retailerii pentru optimizarea managementului deșeurilor?

Baloți de deșeuri

Baloții presați de deșeuri sunt o modalitate foarte bună pentru a compacta și a separa hârtia, cartonul și plasticul. Astfel, pentru că operatorii comerciali au cantități foarte mari de deșeuri, baloții de deșeuri reprezintă o soluție bună pentru reciclare și depozitare. Un alt avantaj al baloților este acela că ei au diferite forme și dimensiuni, fiind pliabile atât pentru companiile mari, cât și pentru cele mici și medii. 

Astfel, prin reducerea volumului deșeurilor generate, compania va putea eficientiza numărul de comenzi pentru colectarea deșeurilor, eficientizând, astfel, și costurile cu aceste operațiuni. 

Programe de “BUY-BACK” a produselor reciclabile în locațiile companiei

Programele de recuperare sunt, în general, practicate de către operatorii comerciali care vând produse electronice, cele mai frecvente deșeuri generate de producția și eliminarea dispozitivelor electronice de larg consum fiind televizoarele și computerele. Aceste produse sunt foarte greu de reciclat direct de consumatori, deoarece majoritatea transportatorilor de deșeuri rezidențiale nu le vor ridica din cauza prezenței materialelor potențial toxice din interiorul acestora. 

Astfel, comercianții din retail au introdus aceste programe de recuperare a electronicelor și electrocasnicelor de la consumatori contra unei mici recompense. Iar cumpărătorii sunt mulțumiți de eficiența acestui program, care le aduce dublu beneficiu, deopotrivă recompensa financiară, dar și contribuția la reciclare și protejarea naturii. 

Și, pe lângă mulțumirea clienților, aceste programe generează și venituri pentru retailer, deoarece deșeurile electronice conțin materiale valoroase precum fier, cupru, aur, argint și aluminiu.

Prin extragerea materialelor valoroase pentru reutilizare în timp ce elimină în mod corespunzător cele toxice, operatorii comerciali au și ei de câștigat financiar și ca imagine. 

Optimizarea ambalării produselor achiziționate prin platforme de ecommerce

O mare parte din ineficiența inerentă a deșeurilor din comerțul electronic provine din supra-ambalarea produselor, pentru a evita distrugerea sau deteriorarea acestora până la consumator. Pentru a reduce potențialul de deteriorare a produselor comandate online, multe companii își supra-ambalează produsele.

Majoritatea consumatorilor au avut experiența de a cumpăra un produs online și de a-l fi primit într-o cutie mare de carton ce conținea pungi de plastic pline cu aer, toate înconjurând o cutie mai mică unde se află produsul în sine. Deși acest stil de ambalare oferă protecție produsului, implică și un cost ridicat în ceea ce privește deșeurile, fiind mult mai multe materiale produse și care ar trebui reciclate. Din păcate, numeroase ambalaje ajung a fi aruncate alături de resturile menajere, fără a fi colectate selectiv.

Drept urmare, devenind mai conștienți de impactul asupra mediului și având în vedere și legislația în vigoare, retailerii au început să acorde mai multă atenție „economiei cartonului și materialelor de ambalare”. Astfel, multte companii depun eforturi pentru a-și rafina procesele și a detecta din timp ineficiențe apărute sau ce pot apărea pe linia de ambalare produse și să creeze, astfel, mai multe deșeuri.

Un sistem digital de management al deșeurilor

Un lucru esențial în managementul corect al deșeurilor îl reprezintă eficientizarea proceselor, raportarea și analiza în timp real, alături de trasabilitatea deșeurilor. Aceste obiective pot fi atinse cu ușurință prin utilizarea unui sistem digital integrat de tip all in one center pentru operațiunile de gestionarea a deșeurilor. 

Și tocmai aceaste probleme le rezolvă platforma digitală EcoTree. 

Cum te poate ajuta EcoTree să reciclezi, rapid, sigur și digitalizat?

Află mai multe despre beneficiile platformei EcoTree de aici. 

Sustenabilitatea și grija pentru mediu reprezintă un obiectiv primordial în relația retaileri – consumatori – mediul înconjurător. Astfel, industria de retail va putea oferi soluții eficiente și prietenoase cu mediul consumatorilor, iar aceștia din urmă vor achiziționa produse care sunt reciclabile, devenind, astfel, parte din acest ecosistem al binelui față de planetă și sustenabilitate.

Distribuie

Alte articole recomandate

Despre Cookies

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site-ul EcoTrre. Prin continuarea navigării ești de acord cu utilizarea lor.